Parchetul laminat este o alegere din ce în ce mai populară printre proprietarii de locuinţe, pentru că are un aspect frumos şi elegant, fiind în acelaşi timp destul de uşor de întreţinut.
Dacă respecţi câteva reguli simple de îngrijire, parchetul din casa ta îşi va menţine strălucirea mai mult timp. Pentru a-l curăţa, îţi recomandăm să urmezi aceşti paşi:
– Mai întâi, îndepărtează praful folosind o mătură. Poţi să dai şi cu aspiratorul la urmă, însă după ce ai montat la capăt o perie delicată.
– După ce ai eliminat praful, foloseşte un mop pentru a şterge parchetul laminat cu o soluţie specială de curăţare. Ai o mulţime de opţiuni în comerţ, aşa că nu contează prea mult ce alegi, atâta timp cât foloseşti un produs dedicat şi nu un detergent pentru alte suprafeţe, care poate lăsa pete.
– Nu îţi recomandăm să foloseşti soluţii care conţin amoniac, pentru că rişti să îndepărtezi stratul protector de ceară al parchetului laminat. Evită şi substanţele abrazive sau cele pentru lustruit, ceara, înălbitorii şi solvenţii puternici.
Pentru a-l proteja de agresiuni şi deteriorare, îţi mai oferim câteva sfaturi:
– Foloseşte un covoraş la intrarea în locuinţă, pentru ştergerea încălţămintei. În acest fel, vei reduce cantitatea de praf din încăpere.
– Îndepărtează petele de apă sau alt lichid cât poţi de repede, pentru că acestea pot distruge parchetul laminat.
– Protejează parchetul de zgârieturi şi lovituri, în măsura în care poţi.
– Nu muta niciodată mobila sau alte obiecte volumioase direct pe suprafaţa lui.
Cu alte cuvinte, puţină curăţenie din când în când şi un strop de atenţie la zgârieturi şi agresiuni sunt secretele unui parchet laminat frumos şi strălucitor, ca-n prima zi.